Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie
Dr.Victor Babeș Timișoara
  • 12 Noiembrie 2020
  • Biroul de comunicare

12 Noiembrie - Ziua Mondială de Luptă Împotriva Pneumoniei, în contextul infecției cu SARS COV 2

În urmă cu 11 ani, la inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății, 12 noiembrie a fost declarată ca fiind ziua mondială de luptă împotriva pneumoniei. Boala continuă să fie una dintre principalele cauze ale deceselor în rândul copiilor de până la cinci ani și asta în condițiile în care maladia este ușor de prevenit și de tratat. Pneumonia poate avea cauze virale, bacteriene și chiar fungice și poate surveni la orice vârstă, putând duce, în cazul în care nu este tratată la timp, la forme severe, având ca finalitate decesul pacientului. 10 la sută dintre pacienții care dezvoltă pneumonie fac o formă gravă, jumătate dintre aceștia ajungând în secțiile de Terapie Intensivă. Potrivit reprezentanților UNICEF, în 2018, la nivel mondial, aproape 800.000 de copii cu vârstă mai mică de 5 ani au murit din cauza pneumoniei.

“Din păcate, în continuare există un număr mare de pacienți care, în ciuda antibioticelor existente, necesită internare în spital și administrarea unui tratament agresiv. Nu puțini sunt cei care ajung în Secția de Terapie Intensivă, deoarece prognosticul lor este rezervat. Una dintre cauze este folosirea nejustificată a antibioticelor care a dus la formarea unor tulpini rezistente, astfel încăt medicația administrată de noi nu mai poate avea efect.
- conf. dr. Ovidiu Fira Mladinescu, șef Secție Pneumologie II, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.

Anul 2020 a adus o nouă provocare, pneumonia fiind una dintre consecințele infecției cu noul coronavirus în cazul pacienților cu forme moderate și severe de Covid 19. Peste douăzeci la sută dintre bolnavii infectați cu Covid 19 dezvoltă o pneumonie specifică, ce poate conduce la inflamarea bilaterală a plămânilor pacientului.

În cazul pacienților infectați cu SARS COV 2, cu o afectare pulmonară gravă, care dezvoltă o pneumonie extinsă, există un risc semnificativ. Acești pacienți trebuie internați de urgență în spital pentru a putea fi monitorizați în permanență. Vorbim de cazurile severe de infecție cu noul coronavirus. În cazul lor decompensarea se poate produce foarte repede.
- conf. dr. Ovidiu Fira Mladinescu, șef Secție Pneumologie II, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.

În 2019, la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș din Timișoara au fost internați cu diagnosticul de pneumonie peste 1300 de pacienți. 79 dintre aceștia au decedat.