Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie
Dr.Victor Babeș Timișoara
  • 8 Noiembrie 2021
  • Biroul de comunicare

8 noiembrie – Ziua Internațională a Radiologiei

Responsive image

Noiembrie 1895. Wilhelm Conrad Röntgen, părintele Radiologiei, realizează prima radiografie din lume. În onoarea cercetătorului german, laureat al premiului Nobel pentru Medicină, începând din 2012, în fiecare an, pe 8 noiembrie, se sărbătorește Ziua Internațională a Radiologiei.

Imaginați-vă pentru o clipă că toate aparatele de imagistică din lume ar dispărea. Nu am mai avea CT-uri sau RMN-uri, ecografe, mamografe, aparatele Dexa și nici măcar cele tradiționale, cu raze X. Dacă imagistica medicală nu ar mai exista, ne-am trezi într-o “epocă de piatră” a medicinei. Chirurgii, pneumologii, oncologii, chiar și ortopezii sau ginecologii ar fi nevoiți să intervină “în orb” în procedurile de tratare a pacienților. Din fericire, acest lucru nu se întâmplă, iar medicii radiologi continuă să facă parte din echipele interdisciplinare oferind cea mai de preț investigație, cea imagistică.
- S.L dr.Diana Manolescu, director medical Spitalul de Boli Infecțioase și Penumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Anul 2020 a arătat cât de importantă este Radiologia într-o perioadă de pandemie. Gradul de afectare pulmonară a pacienților infectați cu Sars-CoV 2 nu poate fi determinat fără o investigație imagistică.

2020 a însemnat nu doar lupta infecționistilor și a pneumologilor cu noul coronavirus, ci și un efort imens al radiologilor. Peste 6.000 de investigații de computer tomograf au fost realizate pacienților COVID-19 doar în spitalul nostru, iar la nivel de țară vorbim de aproape 1 milion de screening-uri de plămân. O muncă titanică ce a făcut însă posibilă salvarea a sute de mii de pacienți. Şi asta datorită interpretărilor imagistice realizate de radiologi.
Responsive image
- S.L dr.Diana Manolescu, director medical Spitalul de Boli Infecțioase și Penumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

În acest an, însă, tema Zilei Mondiale a Radiologiei este dedicată radiologiei intervenționale și a rolului său în tratarea pacienților.

Radiologia intervențională utilizează imaginea ghidată, obținută cu ajutorul razelor X, pentru realizarea unor proceduri invazive, fie pentru diagnostic, fie pentru tratamentul unor boli. Una dintre procedurile moderne bazate pe elemente radiologice este și biopsia sub ghidaj imagistic. De altfel, în Spitalul de Boli Infecțioase și Penumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara, specialiștii nostri realizează asemenea puncții cu ajutorul Computerului Tomograf.

Pacienții diagnosticați, cu ajutorul investigatilor imagistice, cu procese tumorale toracice, pot beneficia de un diagnostic și chiar tratament modern prin intermediul puncțiilor tumorale toracice sub ghidaj CT. Procedura, pe care o aplicăm în spital, este minim invazivă și ajută pacienții în vederea stabilirii conduitei terapeutice ulterioare.
- dr. Tudor Mateescu, medic specialist chirurgie toracică, Spitalul de Boli Infecțioase și Penumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

În Centrul de Imagistică de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara se pot face ecografii, investigații de Computer Tomograf, inclusiv Low Dose CT, RMN, mamografii și examinări de osteodensitometrie(DEXA).