Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie
Dr.Victor Babeș Timișoara
  • 7 Ianuarie 2022
  • Biroul de comunicare

AL DOILEA AN DE PANDEMIE LA SPITALUL DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOFTIZIOLOGIE DR. VICTOR BABEȘ TIMIȘOARA

Peste 13.000 de examinări imagistice de tip Computer Tomograf, peste 8.500 de evaluări COVID-19, dar și aproape 2.000 de spitalizări non-COVID.

2021 nu a fost doar un an al luptei medicilor de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara împotriva SARS-CoV 2, ci și unul în care au fost tratați mii de pacienți cu alte afecțiuni. Chiar dacă în primele luni și în toamna lui 2021 cea mai mare parte din spital a fost zonă roșie, unitatea sanitară a avut mai multe saloane destinate pacienților cu diferite afecțiuni pulmonare sau care țin de aria bolilor infecțioase. În cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara, în 2021, s-au făcut 458 de bronhoscopii, 1.400 de consulturi alergologice, dar și 4.200 de investigații în ambulator. Totodată, 1994 de persoane cu afecțiuni non COVID-19 au fost internate în unitatea sanitară.

Dacă ne raportăm la anul 2019, înaintea începerii pandemiei, vorbim de un număr mai mic de pacienți care au venit în unitatea noastră. Teama de a nu se infecta cu virusul ucigaș, rezerva oamenilor de a intra într-un spital roșu, dar și cele două valuri, 3 și 4 de anul trecut, care au blocat multe spații de internare, au dus la scăderea adresabilității pacientilor non COVID-19. Totuși, numărul celor care au venit în ambulator, cele aproape 500 de cazuri ce au necesitat fibrobronhoscopii, cele aproape 2.000 de spitalizări continue pentru pacienții non COVID-19 arată că 2021 a fost un început, timid, e drept, de revenire la normalitate.
Responsive image
- prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

2021 a însemnat însă și peste 13.000 de examinări imagistice de tip Computer Tomograf, inclusiv CT Low Doze, Raze X, majoritatea făcute pacienților COVID-19 sau post COVID, dar și investigații de tip RMN, Ecografie Doppler sau mamografie. Totodată, au fost înregistrate 2.676 de spitalizări pentru pacienți infectați cu SARS-CoV 2 și 11.000 de spitalizări de zi în care sunt incluse evaluările post COVID-19, consultul unor pacienți cu afecțiuni pulmonare cronice, printre care și TBC, și pacienți cu boli de natură infecțioasă de tipul HIV/SIDA sau hepatită.

În 2021 am avut un număr record de investigații imagistice. Am fost nevoiți să lucrăm în două schimburi. Dacă dimineața erau consultați pacienții non COVID, începând cu orele prânzului erau investigați cei aflați în spital în zona roșie, iar apoi, după-amiază, urmau evaluările pacienților infectați cu SARS-CoV 2 veniți în triaj. Am crescut echipa, am adus oameni noi și asta și pentru că am reușit să implementăm un program finanțat de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș prin care în Centrul de Imagistică pot fi făcute Investigații prin Rezonanță Magnetică (RMN), gratuit, pe baza unei programări și a trimiterii de la medicul de familie, dar și mamografii. De altfel, avem un mamograf digital 3D cu tomosinteza ce permite realizarea unei analize imagistice de înaltă performanță, ce ajută la depistarea precoce a cancerului de sân.
Responsive image
- S.L dr. Diana Manolescu, director medical Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Tot în unitatea sanitară au fost dezvoltate programe de recuperare respiratorie post COVID, fie cu pacienți internați în spital, fie cu pacienți care s-au prezentat zilnic la Spitalul Victor Babeș pentru efectuarea exercițiilor care să îi ajute să învețe din nou cum să respire după trecerea prin boală, în cazul afectărilor pulmonare majore.

În ultimele 6 luni a început să funcționeze, din nou, Secția de Chirurgie Toracică. Au fost făcute peste 100 de intervenții, de la puncții ghidate până la operații de rezecție pulmonară. Una dintre cele mai solicitate secții a fost, anul trecut, Terapia Intensivă. În ATI au fost internați peste 500 de pacienți, cei mai mulți cu COVID-19.

Pentru că valul 4 a fost unul foarte puternic, am fost nevoiți să înființăm o secție de pre-terapie cu 34 de paturi. Toți pacienții internați în acea secție au avut nevoie de suport respirator, fie că vorbim de aparatură de ventilație non-invazivă, fie de aparate de ventilație cu debit mărit de oxigen (high flow). Practic, secția funcționa ca o unitate de terapie intensivă, pacienții erau în permanență monitorizați și consultați de un specialist ATI. Ceea ce nu se putea face acolo era protezarea mecanică a căilor respiratorii.
Responsive image
- dr. Mirela Poroșnicu - șef Secție ATI Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Tot în 2021, aproape 100 de studenti, dar și medici rezidenți au făcut voluntariat la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara, lucrând atât în secțiile de Terapie Intensivă, în zona roșie, cât și în zona de evaluare-triaj.