Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie
Dr.Victor Babeș Timișoara
  • 3 Mai 2022
  • Biroul de comunicare

3 mai - Ziua Mondială a Astmului

Astmul poate apărea la orice vârstă. Astmul nu este o boală infecțioasă, ci o boală inflamatorie a căilor respiratorii. Astmul poate fi ținut sub control cu doze mici de corticosteroizi. Pacienții cu astm controlat pot face chiar sport de performanță.

Tema din acest an a Zilei Mondiale a Astmului este: "Eliminarea decalajelor în tratarea astmului".

La nivel mondial, numărul bolnavilor de astm se apropie de 400 de milioane. În România, statisticile medicale arată că peste 1 milion de persoane suferă de o formă de astm. Dar, specialiștii spun că boala este subdiagnosticată. De aceea, potrivit raportărilor SRP, prevalența astmului este în țara noastră de sub 3 persoane la 100.000 de locuitori, în timp ce în țările nordice aceasta depășește uneori chiar și 9 cazuri la 100.000 de locuitori. Potrivit reprezentanțiilor Societății Române de Pneumologie costul total al tratamentului astmului, în Europa, este estimat la 20 de milioane de Euro anual.

Din păcate, vorbim de un număr mare de persoane. Atât copiii, cât și adulții suferă de o boală care, deși în extrem de puține cazuri poate deveni mortală, necesită un tratament de lungă durată. De aceea, de Ziua Mondială a Astmului, trebuie să tragem un semnal de alarmă care are ca scop crearea unui cadru necesar îmbunătățirii tratamentului administrat bolnavilor de astm, dar și a îngrijirii medicale a acestora. Din păcate, în România, dar și în alte țări mai puțin dezvoltate, vorbim de o subdiagnosticare a astmului. Iar atunci când boala ajunge la un nivel în care este necesar un tratament continuu, costurile medicale, dar și cele economice și sociale devin foarte ridicate. De aceea, este necesar să luăm măsuri din timp prin elaborarea unor programe naționale de depistare timpurie a astmului.
Responsive image
- prof.dr.Cristian Oancea - manager Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Chiar dacă astmul nu poate fi vindecat, există posibilitatea de a controla boala și de a administra un tratament care să reducă și chiar să prevină crizele, acele episoade de exacerbare a bolii. Pe lângă constanța tratamentului, este necesară și o comunicare continuă între medic și pacient.

Noi, la Spitalul Victor Babeș, am realizat o platformă în care pot fi găsite exemple și explicații despre cum trebuie folosit un inhalator, cum se dozează medicația potrivită și, mai ales, ce exerciții de respirație trebuie făcute de către bolnavii cu astm. De asemenea, în cadrul spitalului funcționează și un cabinet de alergologie, și asta cu atât mai mult cu cât, în cazul copiilor peste 80 la sută, iar în cazul adulților peste 50 la sută dintre cazurile de astm sunt provocate de alergii.
- prof.dr.Cristian Oancea - manager Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Ziua Mondială a astmului a fost marcată pentru prima dată în 1998. De atunci, în fiecare an, în prima marți a lunii mai, medicii penumologi din întreaga lume organizează dezbateri și conferințe în cadrul cărora încearcă să găsească soluții pentru a lupta mai eficient împotriva acestei boli.