Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie
Dr.Victor Babeș Timișoara
  • 22 Iulie 2022
  • Biroul de comunicare

Radiologia intervențională folosită pentru confirmarea suspiciunilor de leziuni oncologice ale sânului. La Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara se realizează puncții mamare sub ghidaj ecografic

Biopsia mamară sub ghidaj ecografic reprezintă una dintre cele mai noi tehnici folosite în cadrul Laboratorului de Imagistică al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara. Intervenția este, practic, ultima etapă de diagnostic în cadrul investigației unei suspiciuni de cancer. Pacientele au deja un prim scor de risc crescut, obținut în urma unei mamografii, completată de cele mai multe ori cu un examen de ultrasonografie mamară, pasul următor fiind biopsia. Aceasta este făcută sub ghidaj ecografic, permițând obținerea unui fragment din țesutul tumoral ce urmează a fi supus apoi unei analize anatomopatologice care va reliefa tipul și subtipul tumoral caracteristic leziunii respective, va permite analiza unor parametri, a unor mutații și a unor caracteristici lezionale care fac posibilă, pe de-o parte, încadrarea tumorală, iar, pe de alta, stabilirea unei conduite terapeutice.

Presupune o examinare ecografică prealabilă, pentru a alege zona de abord care pune în evidență leziunea și căile de abord cât mai facile până în vecinătatea leziunii. Intervenția se face sub anestezie locală, utilizându-se un pistol semiautomat de biopsie. În termeni simpli, un ac mai gros care este introdus până la nivel lezional, după o anestezie locală, care permite prelevarea unui fragment de dimensiuni diferite, de 1-2 cm. Post procedură, fragmentele sunt fixate în formol, sunt trimise către laboratorul de anatomopatologie, iar pacienta rămâne sub observație.
dr. Antonio Fabian - medic rezident, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara

Incizia efectuată cu ajutorul unui bisturiu are dimensiuni foarte mici, de câțiva mm, pentru a permite pătrunderea unui ac, de care e legat un fir subțire, care va fi condus, sub control imagistic, până la leziunea aflată la nivelul sânului. Zona de acțiune este mai bine vizualizată datorită ghidajului ecografic. Pistolul de biopsie și instrumentarul de prelevare semiautomat permit recoltarea unui fragment cilindric care îl va ajuta pe specialistul anatomopatolog să obțină un rezultat care să facă diferența între un nodul benign și unul malign.

Din punct de vedere legal, din punct de vedere terapeutic, pacienta sau pacientul, în cazuri mult mai rare, nu poate fi încadrat oncologic, ca să beneficieze de un tratament modern și țintit și cu o anumită rată de succes, și să aibă un potențial ori de curabilitate ori de prelungire a supraviețuirii și de îmbunătățire a calității vieții, fără un rezultat histopatologic. Și, mai mult decât atât, rezultatul histopatologic tranșează diagnosticul diferențial între o leziune benignă și una malignă.
dr. Antonio Fabian - medic rezident, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara

Procedura, care se face pe baza unei internări de zi, are mai puține riscuri decât chirurgia clasică și permite recuperarea mai rapidă a pacientei.

Tehnica de biopsie mamară vine în completarea examenului imagistic al sânului pentru leziunile suspecte. Este o metodă minim invazivă care va confirma această suspiciune a unei posibile leziuni neoplazice. Pacientele care se internează sau se adresează spitalului nostru vin cu o suspiciune de leziune mamară și pleacă cu o confirmare de diagnostic, ceea ce este foarte important în managementul acestei patologii.
S.L dr.Diana Manolescu - director medical Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara

În Spitalul de Boli Infecțioase și Penumoftiziologie dr. Victor Babeș aceste intervenții se fac pe baza unei programări, în cadrul Centrului de Imagistică și Radiologie Medicală.

Responsive image Responsive image Responsive image