Logo Acreditare
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie
Dr.Victor Babeș Timișoara

secretariat@vbabestm.ro
Responsive image
  • 1 Octombrie 2020
  • Biroul de comunicare

1 Octombrie, Ziua Internațională a Medicului

“Medicina este nu numai o ştiinţă, ci este, de asemenea, o artă. Ea nu consistă din facerea de pilule şi plasturi, ea se ocupă cu adevărat de procese ale vieţii, care trebuie bine cunoscute înainte ca acestea să fie bine călăuzite”, spunea Paracelsus, medic și filosof.

Din 1984, la 1 octombrie se sărbătorește Ziua Internațională a Medicului. A fi medic este mai mult decât o meserie. A fi medic înseamnă să iți dedici viața vindecării pacienților, înseamnă o luptă continuă, dar și să studiezi și să te perfecționezi continuu.

Vreau să le mulțumesc colegilor mei din Spitalul Victor Babeș pentru dăruirea de care au dat dovadă în a-și practica profesia. Pentru toți cei care lucrează în acest spital, 2020 a fost, sunt sigur, cel mai încercat an din viața lor de medici. Cu toții am luptat pentru a învinge noul coronavirus. Împreună am reușit, de cele mai multe ori, să câștigăm bătăliile. Iar sentimentul pe care cu siguranță îl trăim cu toții, când vedem că un pacient pleacă vindecat pe poarta spitalului, nu poate fi descris în cuvinte. Astăzi, de Ziua Internațională a Medicului, vreau să le mulțumesc încă o data colegilor mei pentru că au înțeles că a fi medic nu înseamnă doar să vindeci boala, ci și sufletul pacientului. Meseria noastră nu înseamnă să fii doar un specialist în medicină, ci și un bun prieten. Nu poți fi cu adevărat medic, dacă nu ți-ai ales acesta meserie din dragoste pentru semenii tăi. La mulți ani, dragi colegi!
- prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului Victor Babeș Timișoara.

În Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara lucrează 66 de medici.