Exercițiu simulare de incendiu și evacuare la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara
Scenariul elaborat de specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat al Județului Timiș prevede izbucnirea unui incendiu la un salon din cadrul Secției de Anestezie Terapie Intensivă, cu degajări masive de fum și gaze toxice. Incendiul se propagă cu repeziciune pe fațada clădirii, la etajul 1 și la acoperiș. Doi pacienți nu au putut fi evacuați de către cadrele medicale și a fost necesară intervenția pompierilor militari pentru a-i salva.
Forțele de intervenție implicate în această operațiune aparțin Detașamentului 1 de Pompieri Timișoara, din cadrul ISU Banat al Județului Timiș. La fața locului au fost dislocate: o autospecială de primă intervenție, 2 autospeciale de stingere, o autospecială de lucru la înălțime (autoscară) și 20 de pompieri.
De asemenea, pe lângă exercițiul prin care se simulează stingerea unui incendiu, a avut loc și un exercițiu de evacuare, atât a personalului medical, cât și a pacienților.
Prin aceste exerciții se urmărește instruirea și pregătirea pentru intervenție în situații de urgență a personalului din cadrul spitalului, precum și pregătirea echipajelor de intervenție.
Instituția noastră efectuează anual astfel de activități la unitățile sanitare cu paturi din județ. Însă, având în vedere evenimentele nefericite la care am asistat în ultima perioadă, am hotărât să intensificăm aceste activități care au rolul de a preveni producerea unei tragedii, dar și de a pregăti, atât echipajele de intervenție, cât și personalul spitalului, pentru o reacție de răspuns cât mai rapidă și cât mai eficientă în cazul producerii unei situații de urgență. Aceste aplicații și acțiuni de prevenire vor continua și în următoarea perioadă, deoarece rolul nostru este să salvăm vieți și să protejăm cetățenii, iar pentru aceasta, avem nevoie de o pregătire continuă.
Noi facem în mod constant asemenea exerciții. Mai mult, periodic are loc instruirea personalului medical de către specialiștii ISU. Trebuie să știm cum să intervenim de urgență în cazul în care se declanșează un incendiu în spital. Este o perioadă foarte complicată. Spitalul este plin. Secția de Terapie Intesivă are o încărcătură de 100%. Și asta de câteva luni bune. Aparatura pe care o folosim este suprasolicitată. Toți cei care lucrăm în spital suntem obosiți și există riscul să facem greșeli. În ultimele luni am reușit să schimbăm rețelele de oxigen și cele electrice, dar nu uitați că vorbim de o clădire foarte veche, care are nevoie de reparații.
Asemenea exerciții, dar și verificarea instalațiilor de intervenție și stingere a incendiilor vor avea loc și în perioada următoare pentru a preveni producerea unor situații de urgență care ar putea pune în pericol viața pacienților sau a personalului medical.