Aparatură de laborator de ultimă generație primită ca donație de Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara
Analizator multiparametric. Aceasta este denumirea aparatului primit ca donație din partea companiei Continental Anvelope Timișoara. Dispozitivul realizează o execuție simultană, în serii mici, a tuturor tipurilor de teste, atât pentru boli infecțioase, cât și pentru cele autoimune, endocrinologice, alergii și chiar markeri tumorali. Analizatorul este complet automatizat și asigură o trasabilitate completă a rezultatelor.
Cu ajutorul acestui aparat reușim să realizăm peste 140 de teste de specialitate. Dispozitivul oferă un mediu de testare pentru numeroase boli. Este vorba de zeci de boli infecțioase, de la virusul gripal A și până la virusul syncytial respirator, și chiar SARS-CoV 2. De asemenea, se poate folosi pentru confirmarea unor boli cu transmitere sexuală sau a celor autoimune, inclusiv pentru identificarea alergenilor. Cel mai mare avantaj este că ne degrevează de pipetarea manuală. Se pierdea timp îndelungat pentru realizarea acestei proceduri care, de acum înainte, va fi făcută automatizat.
Costul acestui analizator multiparametric se ridică la 17.850 de euro. Predarea și respectiv primirea aparatului de catre spitalul nostru au avut loc în prezența conducerii companiei Continental Anvelope Timișoara, firma care, de altfel, a făcut această donație importantă.
Încă de la începutul existenței noastre ca entitate economică în Timișoara, ne-a preocupat susținerea comunității locale. Nu puține au fost momentele în care am sărit imediat în ajutor atunci când am văzut că ne putem implica în viața și sănătatea orașului. La fel am făcut-o și acum. Am venit alături de vecinii noștri de la Spitalul Victor Babeș și am donat acest aparat care să ii ajute în tratarea bolnavilor. Sănătatea comunității în care funcționăm este importantă pentru noi și vom reacționa și vom contribui pentru spijinirea ei ori de câte ori va fi nevoie.
Comunitatea ne apreciază foarte mult. Le mulțumim pe această cale tuturor celor care se gândesc la noi și vin alături de noi în momentele grele. Am intrat, în urmă cu aproape doi ani, în lupta cu acest virus nemilos, iar faptul că membrii comunității locale ne sunt alături și ne sprijină, atât moral, cât și financiar, înseamnă foarte mult pentru noi. Ne dau o mai mare încredere în tot ceea ce facem. Trebuie spus că donația de astăzi a colegilor de la Continental ne ajută foarte mult, atât în testarea imunologică rapidă, cât și în lupta împotriva Sars-CoV 2.
Dispozitivul primit ca donație se adaugă celorlalte echipamente de ultimă generație cu care unitatea medicală a fost dotată și face ca laboratorul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie să fie unul dintre cele mai performante de acest fel din zona de vest a țării.