RMN-ul de prostată - cea mai avansată metodă imagistică în diagnosticarea afecțiunilor acestui organ
Cel mult 60 de minute. Atât durează realizarea unui RMN de prostată. Metoda este necesară pentru diagnosticarea și evaluarea patologiei acestei glande, grație obținerii unor imagini detaliate ale prostatei, ale structurii acesteia, precum și ale țesuturilor din jurul său.
Investigația este non-invazivă și non-iradiantă, iar prin imaginile pe care le oferă, permite evaluarea cu precizie a dimensiunii, formei și structurii prostatei. Printre afecțiunile ce pot fi identificate cu ajutorul screening-ului imagistic se numără cancerul, hiperplazia benignă de prostată (HBP) sau prostatita.
Hiperplazia benigna de prostata reprezinta o patologie benigna a prostatei. Aceasta afectiune poate evolua de multe ori asimptomatic, insa, uneori, determina simptome precum mictionarea dificila, jet urinar slab, nevoia frecventa de a urina, respectiv senzatia de golire incompleta a vezicii urinare. Desi adenomul de prostata nu este o patologie maligna, acesta poate cauza disconfort si poate afecta semnificativ calitatea vietii. De partea cealalta, cancerul de prostata este o afectiune grava, care, daca nu este depistata la timp, poate duce la deces.
Cancerul de prostată este una dintre cele mai comune forme de cancer la bărbați, fiind pe poziția a treia ca incidență, după cancerul pulmonar și cel colorectal. Potrivit statisticilor, unul din opt bărbați poate să dezvolte o boală oncologică de prostată.
In functie de modificarile observate de medicul radiolog pe imaginile RMN, leziunile vor fi stadializate folosind asa zisul scor PIRADS. Acesta poate avea o valoare de la 1-5, evaluand astfel riscul de malignitate. Si putem avea un PIRADS 1, ceea ce inseamna fara modificari la nivelul prostatei, prezenta neoplaziei fiind improbabila, PIRADS 2 – modificari cu aspect de benignitate, prezenta neoplaziei este foarte putin probabila, PIRADS 3 – prezenta cancerului este echivoca, necesitand investigatii suplimentare, PIRADS 4 – prezenta cancerului este probabila, necesitand investigatii suplimentare, si PIRADS 5 – prezenta cancerului foarte probabila, necesitand investigatii suplimentare.
Înainte de realizarea investigației imagistice, pacienții vor trebui să prezinte un rezultat al măsurării creatininei, analiză făcută cu câteva zile mai devreme de efectuarea screeningului. Totodată, se recomandă prezentarea rezultatelor unor consulturi urologice anterioare, dacă există, a unor analize de laborator (PSA), rezultate ecografice sau de la investigații RMN anterioare, și asta pentru o mai bună corelare a modificărilor imagistice cu simptomatologia clinică a pacientului.
Investigația se face în baza unui bilet de trimitere de la medicul specialist în Ambulatoriul de Radiologie din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara.