Logo Acreditare
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie
Dr.Victor Babeș Timișoara

secretariat@vbabestm.ro
Responsive image
  • 1 Februarie 2025
  • Biroul de comunicare

PET-CT contra cost la Spitalul Victor Babeș Timișoara

Începând din această săptămâna, pot fi făcute programări pentru realizarea de investigații imagistice de tip PET-CT în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumologie Dr. Victor Babeș Timișoara. Aparatul a fost pus în funcțiune în toamna anului trecut, dar până acum au fost făcute investigații doar pacienților internați în unitatea sanitară.

Tomografia cu emisie de pozitroni (PET) este o metodă de evaluare, de înaltă performanță, care permite obținerea unor imagini detaliate și foarte precise ale structurii și funcției diferitelor țesuturi și organe.

PET-CT-ul poate evidenția modificările metabolice cu 6 până la 12 luni înainte ca acestea să fie detectate la nivel morfologic cu investigațiile clasice, CT sau RMN. O asemenea evaluare este utilă în cazul diagnosticării cancerului, a stadializării, adică a evaluării extinderii unei boli oncologice, în cadrul monitorizării post-tratament a cancerului, și în diagnosticarea metastazelor. De asemenea, are recomandări de folosire în cazul bolilor inflamatorii cronice, inflamațiilor pulmonare, de exemplu, dar și a altor boli respiratorii. Până acum, puteam face investigații doar pacienților internați în Spitalul Victor Babeș. Am obținut, însă, aprobările necesare pentru realizarea de evaluări PET-CT și la cerere, deocamdata contra cost.
Responsive image
prof. dr. Diana Manolescu - director medical, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara

Investigația se face în baza unei recomandări de PET-CT de la medicul specialist.

Programările se fac de luni până vineri, în intervalul orar 07.00-13.00, la telefon 0746024357. Tariful pentru această investigație este de 4.300 de lei. Banii se achita în contul RO04TREZ62121F330800XXXX deschis la Trezoreria Municipiului Timișoara. În momentul efectuării plații, trebuie specificat: „Taxa PET-CT” și numele pacientului iar la rubrica "beneficiar": Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie dr,. Victor Babeș, Timișoara și codul fiscal al unității sanitare : 2487647.

În momentul prezentării, pacienții trebuie să aibă asupra lor: un document de identitate, recomandarea de la medicul specialist, documente cu istoricul medical, rezultatul altor investigații imagistice anterioare (CT, RMN, PET-CT, radiografii, mamografii).

Pregătirea pacientului pentru investigația PET-CT

Cu 6 ore înainte de investigație

  • Nu fumați
  • Nu mâncați și nu beți cafea, ceai, alcool, lichide bogate în calorii
  • Nu mestecați gumă și nu mâncați bomboane.
  • În cazul în care programarea este făcută după-amiază, puteți lua un mic dejun cu 6 ore înainte de ora programată (carne slabă, omletă, lactate și cât mai multă apă plata (nu minerală). Nu consumați sucuri sau zahăr

Cu 24 – 48 de ore înainte de investigație

  • Evitați alimentele cu un conținut crescut de carbohidrați (pâine , paste făinoase, fasole, orez, mămăliga, mazăre, cartofi, etc)
  • Consumați proteine (carne slabă, ouă, legume, lactate)
  • Nu consumați cafea, alcool, zahăr sau băuturi dulci sau carbogazoase.
  • Consumați cât mai multă apă plată
  • Sunt interzise activitățile fizice intense (alergat, ridicat greutăți)
  • De evitat frigul

Medicația

  • Puteți lua medicamente doar cu apă și dacă sunt tolerate pe stomacul gol
  • În ceea ce privește medicamentele, informați medicul despre orice tratament pe care li urmați, deoarece anumite medicamente pot influența rezultatele investigației PET-CT
  • Se vor administra toate medicamentele din schemă de tratament în mod obișnuit (medicamente pentru hipertensiune, cardiopatie ischemică, diuretice, antibiotice, etc)
  • Nu luați medicamente care conțin zahăr (ex: siropul de tuse)

Din cauza modificărilor metabolice induse de procedurile terapeutice, examinarea PET-CT se indică

  • La minim 2-4 săptămâni post chimioterapie (Limfoame)
  • La minim 4-6 săptămâni post intervenție chirurgicală
  • La minim 2 – 3 luni post radioterapie