Examenul de urină

Examenul de urină este una dintre cele mai solicitate analize de către medici, atât de medicii de familie cât și de către alți specialiști, care evaluează starea de sănătate renală, metabolică și generală a organismului. Această analiză determină proprietățile fizice (aspect macroscopic, culoare, volum, densitate), biochimice (pH, nitriți, leucocite, hematii, proteine, glucoză, corpi cetonici, urobilinogen și bilirubină) și microscopice ale probei de urină recoltate.

Examenul de urină cuprinde biochimia urinară și sedimentul urinar.

Prima și poate cea mai importantă etapă este recoltarea eșantionului de urină care este supus analizei. Pacientul trebuie instruit cu privire la pașii care trebuie respectați pentru o recoltare corectă. Acesta trebuie să colecteze într-un recipient de unică folosință (urocultor) jetul mijlociu din prima urină de dimineață, după o igienă locală riguroasă. Nu se recoltează probă de urină la pacienți sub tratament diuretic masiv din cauza diluării urinii și la femeile aflate în perioada menstruală. Proba de urină trebuie transportată în laborator pentru prelucrare în cel mai scurt timp posibil.

Urina normală este limpede, de culoare galbenă și are un miros caracteristic. O urină tulbure poate indica prezența celulelor, bacteriilor, mucusului sau cristalelor. O culoare roșie sau maro poate indica prezența sângelui în urină (hematurie).

Biochimia urinară în majoritatea laboratoarelor se realizează cu ajutorul unor stripuri, metoda fiind una semicantitativă. Cele mai multe stripuri conțin 10 parametri: densitate, pH, leucocite, hematii, nitriți, proteine, glucoză, corpi cetonici, urobilinogen și bilirubină.

• Densitatea urinară măsoară capacitatea rinichilor de a concentra urina, și poate varia în funcție de lichidele ingerate de către pacient, de gradul de transpirație, diureticele consumate (cafea, ceai sau tratament medicamentos). Densitatea poate crește la pacienții diabetici la care se decelează și glucoză în urină, la pacienții deshidratați și în anumite boli renale, și scade la cei cu diabet insipid, insuficiență renală sau hiperhidratare.
• pH-ul urinar indică echilibrul acido-bazic al organismului, pH-ul normal fiind unul ușor acid. Valori scăzute, adică o urină acidă apare la pacienții care au o dietă bogată în proteine, la pacienți diabetici, cu acidoză respiratorie sau metabolică și insuficiență renală decompensată. Urina alcalină apare la cei cu o dietă vegetariană sau la pacienții cu hiperaciditate gastrică.
• Leucocituria (leucocite în urină) este un semn important de infecție urinară și/sau glomerulopatii. Confirmarea infecției urinare se face prin urocultură cu identificarea agentului etiologic și antibiogramă.
• Hematuria poate fi microscopică sau macroscopică și apare în diverse afecțiuni renale sau de tract urinar, inclusiv tumori benigne (adenom de prostată) sau maligne (adenocarcinom urotelial), infecții, litiază sau traumatisme.
• Nitriții sunt prezenți în urină de regulă în infecțiile urinare, aceștia sugerând o infecție cu bacili Gram-negativi (Escherichia coli, Klebsiella spp, Enterobacter spp).
• În mod normal nu întâlnim proteine în urină. Totuși, proteinele pot fi prezente tranzitor după activitate fizică intensă, expunere la temperaturi scăzute sau în stările febrile. O proteinurie permanentă sugerează leziune renală (glomerulonefrite, litiază, sindrom nefrotic sau tumori).
• În mod fiziologic toată glucoza care ajunge în urina primară este reabsorbită, astfel aceasta nu se poate regăsi în urina finală. Glicozuria poate fi cauzată de nivelul crescut de glucoză din sânge (la pacienții diabetici) sau de anomalii la nivel renal care împiedică reabsorbția glucozei (sindromul Fanconi, boli tubulare renale). Hipertiroidia, boala Cushing, anumite boli hepatice sau pancreatice pot duce de asemenea la apariția glucozei în urină.
• Corpii cetonici în urină sugerează alterarea metabolismului carbohidraților sau intensificarea proceselor de cetogeneză hepatică, astfel se întâlnesc la pacienții diabetici, în cazul vărsăturilor sau diareei agresive, la pacienții cu un regim alimentar bogat în lipide și proteine și sărac în carbohidrați. De asemenea, cetonuria se poate observa și în boli acute, stres sau efort fizic intens.
• Bilirubinuria indică afecțiuni hepatocelulare sau obstrucție biliară.
• Urobilinogenul în urină este asociat cu icterul hemolitic și insuficiență hepatică.

Analiza sedimentului urinar presupune centrifugarea și decantarea probei de urină și vizualizarea și identificarea la microscop a elementelor obținute: celule epiteliale, hematii, leucocite, cristale, cilindrii, mucus, floră microbiană, levuri, spermatozoizi, paraziți.

Celulele epiteliale pot apărea în mod fiziologic datorită descuamării tractului urinar, astfel un număr mic de celule epiteliale în urină este normal. Numărul acestora poate crește în infecții, necroză tubulară acută, tumori renale.

Hematiile pot ajunge în urină din orice porțiune a tractului urinar, iar la femei pot fi rezultatul contaminării menstruale. Hematiile în număr crescut apar în glomerulonefrită, necroză tubulară acută și tumori.

Un număr crescut de leucocite în urină indică un proces inflamator la nivelul tractului urinar. Piuria apare în infecțiile acute de tract urinar, dar uneori se întâlnește și în afecțiuni non-renale, spre exemplu în apendicită sau pancreatită.

În urina proaspăt emisă nu se evidențiază cristale, acestea apar doar după ce proba a stat mai mult timp la temperatura camerei. Cristalele evidențiate cel mai frecvent în urină sunt cele de acid uric (la pacienții cu gută, stări febrile, nefrite), oxalat de calciu (la pacienții cu calculi urinari, boala cronică de rinichi), urații amorfi de Na, K, Mg, Ca, cristalele de acid hipuric și sulfat de calciu, cristalele de cistină (la pacienții cu cistinurie congenitală), cristalele de leucină (sindrom Fanconi, boli hepatice severe).

Cilindrii urinari se formează la nivelul tubilor renali ca urmare a stazei urinare, a acidității crescute sau a altor dezechilibre locale. Originea lor este întotdeauna renală, fiind indicatori de patologie renală. În funcție de aspect și de componentele celulare ce se află în compoziția lor, diferențiem cilindrii hialini (în număr mic în urina normală, în cantități crescute după efort fizic, deshidratare), cilindrii leucocitari (în pielonefrite, glomerulonefrite), cilindrii eritrocitari (în boli glomerulare), cilindrii granuloși (în afecțiuni renale severe), cilindrii epiteliali (în necroză tubulară), cilindrii ceroși (în boală cronică de rinichi severă, amiloidoză renală) și cilindrii grăsoși (în sindrom nefrotic, glomeruloscleroză).

Filamentele de mucus în cantitate mică apar în urina normală, dar în cantitate crescută sugerează inflamația sau iritația tractului urinar.

In cadrul Spitalului Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babes" Timisoara, pot fi facute analize gratuite in baza unui bilet de trimitere eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist.