Logo Acreditare
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie
Dr.Victor Babeș Timișoara

secretariat@vbabestm.ro

Tuberculoza

Ani la rând s-a crezut că tuberculoza poate fi controlată, chiar eradicată, datorită medicamentelor moderne, a serviciilor de sănătate îmbunătăţite şi a condiţiilor de igienă. Ca urmare a pandemiei COVID-19, însă, pe fondul restricțiilor sanitare și a unui sistem imunitar scăzut, s-a constatat o reapariţie, în toată lumea, a formelor grave de tuberculoză pulmonară, inclusiv dezvoltarea unor forme cu rezistenţă la antibiotice.

Cifrele raportate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în anul 2021 sunt alarmante. La nivel mondial, la fiecare 20 de secunde, se înregistrează un deces provocat de tuberculoză. Mai mult, un pacient infectat poate răspândi boala altor 15 persoane în decurs de numai un an.

Tuberculoza este o boală infecţioasă cronică și contagioasă produsă de bacteria Mycobacterium tuberculosis sau bacilul Koch, ce se răspândește pe cale respiratorie (prin tuse, strănut, etc) și se poate localiza în orice organ, dar cel mai frecvent în plămân (peste 90% din cazuri), având potențial fatal, dacă nu este tratată la timp.

Aspectul cel mai înşelător al tuberculozei pulmonare este reprezentat de evoluţia lentă a bolii: tusea, transpirații nocturne, subfebră, scăderea în greutate - simptome care pot indica prezenţa şi altor infecţii. Simptomele devin mai evidente odată ce tusea este însoţită de expectorarea mucoasă sau purulentă, eventual, și cu sânge, urmată şi de deteriorarea semnificativă a stării generale. În acest stadiu însă, boala este deja avansată.

Persoanele din grupurile cu risc de îmbolnăvire sunt cele cu imunitatea scăzută a organismului (infecția HIV), dar şi persoanele care suferă de maladii cronice ca hepatită, diabetul zaharat şi boli endocrine. Cu riscuri mai mari să contracteze boală sunt persoanele care trăiesc în medii aglomerate, care muncesc în spitale, adăposturi pentru oamenii străzii, în subterane, cazărmi şi penitenciare.

În ultimii ani a crescut numărul îmbolnăvirilor în rândurile persoanelor care fac abuz de alcool, care consumă droguri şi lucrează în medii cu umiditate ridicată. Persoanele care fumează prezintă un risc de două ori mai mare decât nefumătorii. Dacă într-o familie există deja un bolnav cu tuberculoză pulmonară, riscul ca ceilalţi membri să contracteze boala este mult mai ridicat.

Pentru a preveni apariția formelor grave de tuberculoză pulmonară este important să vă adresați cât mai repede posibil medicilor de la dispensarul de pneumoftiziologie teritorial, dacă prezentați tuse de peste 3 săptămâni care nu cedează la medicamentele obișnuite.

- dr. Adriana Socaci medic primar pneumolog - coordonator dispensar TBC, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara.