Virusul West Nile
Virusul West Nile se transmite la oameni cel mai frecvent prin mușcătura unui țânțar infectat, dar sunt și excepții, rare, în care transmiterea se face prin transfuzie de sânge sau transplant de organe ori de la mama la copil în timpul sarcinii, nașterii și alăptării.
Cazurile de West Nile apar în timpul sezonului țânțarilor, care începe vara și continuă până toamna târziu.
Majoritatea oamenilor nu au niciun fel de simptome în cazul infecției cu virusul West Nile. Însă, una din cinci persoane infectate dezvoltă febră, dureri de cap, frisoane, mialgii și inflamația ganglionilor limfatici.
Peste 95% dintre persoanele infectate cu West Nile se vor recupera complet, dar, în unele cazuri, simptome ca oboseală sau slăbiciune generală se pot manifesta pentru câteva săptămâni sau chiar luni de zile.
Formele cu simptomatologie gravă apar în cazul persoanelor infectate ce dezvoltă encefalită (inflamația creierului) sau meningită (inflamația membranelor care înconjoară creierul și măduva spinării).
La formele severe sunt predispuse persoanele în vârsta, cu multiple comorbidități, cât și persoanele imunodeprimate (cu imunitate scăzută), iar rata mortalității în aceste cazuri este de 1/150 persoane.
Anticorpii West-Nile IgM sunt detectabili la 3 – 8 zile de la debutul simptomelor și persistă 30 până la 90 de zile (în anumite cazuri pot fi detectabili pe perioade și mai lungi).
Virusul West Nile nu se poate transmite prin tuse, strănut sau atingere, ori ca urmare a consumului de carne de la animale infectate, inclusiv păsări.
Odihna, medicamentele pentru durere și consumul de lichide pot ameliora majoritatea simptomelor. În cazurile severe, persoanele infectate trebuie adesea spitalizate pentru a primi tratament de susținere, antalgice și antipiretice. Nu există un vaccin sau medicamente specifice pentru infecția cu virusul West Nile.
Majoritatea persoanelor infectate cu virusul West Nile vor dobândi imunitate pe tot parcursul vieții, dar cele cu un sistem imunitar slăbit din cauza unor afecțiuni sau medicamente ar putea să nu aibă un răspuns imunitar puternic la infecția inițiala sau imunitatea lor ar putea scădea în timp.