Logo Acreditare
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie
Dr.Victor Babeș Timișoara

secretariat@vbabestm.ro

Oscilometria de impuls

Oscilometria de impuls este o metodă non-invazivă care măsoară rezistența și elasticitatea căilor respiratorii folosind o cantitate mică de presiune pulsatorie generate de un difuzor. Cu ajutorul unui dispozitiv specializat, această tehnică monitorizează modificările de presiune și ale fluxului de aer din căile respiratorii în timpul respirației normale. Datele obținute sunt apoi analizate pentru a evalua funcția respiratorie și pentru a identifica eventualele anomalii sau afecțiuni pulmonare.

În timpul testului, pacientul va respira normal printr-un dispozitiv special conectat la un computer. Dispozitivul generează impulsuri de presiune care sunt transmise în plămâni prin intermediul căilor respiratorii. Oscilațiile rezultate sunt înregistrate și analizate pentru a furniza informații despre funcția respiratorie a pacientului.

Oscilometria de impuls oferă o imagine detaliată a mecanicii respiratorii făcând posibilă detectarea precoce a modificărilor patologice ale plămânilor. În același timp oferă date precise și fiabile într-un mod non-invaziv.

Prin intermediul acestei tehnici avansate, pot fi identificate afecțiuni precum astmul, bronșita cronică, BPOC (bronhopneumopatia cronică obstructivă) sau fibroza pulmonară în stadiile incipiente. Totodată poate ajuta la elaborarea unui plan de tratament personalizat, dar și la monitorizarea eficientă a progresului terapeutic.

Tehnica nu este dureroasă, este rapidă și nu necesită manevre respiratorii forțate permițând astfel evaluarea funcției pulmonare într-un mod confortabil și sigur pentru pacient.

Oscilometria de impuls este utilă mai ales în cazul pacienților care nu pot efectua spirometrie (copiii, persoanele în vârstă și indivizii cu rezerve musculare limitate sau deficiențe cognitive).

- Asist univ Noemi Suppini - medic specialist pneumolog, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara.